Cu mai bine de 500 de ani în urmă, Michelangelo a cuprins toată nevoia sa și plăcerea de a fi singur într-o simplă afirmație „Trăiesc din ce alții mor”. Sub o altă exprimare, adolescenta zilelelor noastre, Valentina ne-a transmis același lucru.
„Îmi place sa fiu singură, să mă plimb.. să fiu cu mine”
Nu percepe singurătatea ca pe o tristețe, ca pe un lucru negativ, ci ca pe un moment în care trăiește cu sinele – unul benefic pentru ea. Indiferent de conjunctura în care se află, în familie sau la școală mereu își caută un refugiu în ea sau chiar un loc departe de aceștia. Am devenit retrasă, nu simt nevoia de a vorbi cu cineva. Acum, chiar dacă sunt judecată că-mi petrec o buna parte din pauze singură, am învățat să nu fiu afectată.”
Valentina este o adolescentă care provine dintr-o familie monopartentală. Nu își cunoaște tatăl biologic și nici nu iși dorește să știe ceva despre el.
A crescut cu tată vitreg pană ce acesta a murit, dar relația cu el nu a fost niciodată una bună. „Nu am fost acceptată de el”
Astfel, cu timpul legătura cu familia s-a destrămat puțin câte puțin. S-a simțit afectată de relația în familie, mai ales ca nu a reușit să trăiască așa cum a vrut și că a fost privată de copilărie .
„Copilăria mea nu a fost chiar o copilărie.”
In prezent, Valentina trăiește cu mama și sora sa vitregă, dar nici acum nu poate afirma că se simte bine și iubită în familia sa. Consideră că stă din obligație cu mama ei și așteaptă cu nerăbdare să plece din această familie odată ce implinește vârsta de 18 ani. Până atunci, continuă să iși dedice timpul de studiu treburilor gospodărești ale casei cât timp mama este la muncă. Certurile sau discuțiile aprinse nu lipsesc nici acum. „Când simt că nu mai pot, mă retrag, plâng sau sparg lucruri. Îmi recapăt singură buna-dispoziție.”
Are o slăbiciune în fața mamei, o simte rece și distantă încât îi este greu să se exprime fața de ea .
„Mi-aș intreba mama dacă mă iubește cu adevărat, că nu simt niciodată.”
Visează la momentul în care va pleca de acasă, de a calatori singură în propria sa mașină și prin propria sa viață.
Alături de ea are și va păstra pentru totdeauna memoria unchiului său – cel care i-a fost mai presus de tată și care a înlocuit orice lipsă de iubire, afecțiune și suport material.
În primii ani ai copilăriei Valentina a crescut la bunici alături de unchiul ei. Unul dintre exemplele de iubire pe care ea l-a perceput a fost cel în care odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, unchiul a decis să meargă la muncă pentru a-i cumpăra haine și ce îi mai era necesar.Din păcate, moartea acestuia i-a lăsat un gol imens în suflet și consideră că acesta a fost cel mai emoționant și dureros moment din viața ei.
”Dacă aș avea o super-putere, mi-ar plăcea să călătoresc în timp pentru a mă întoarce la momentele petrecute cu unchiul meu.”
Astăzi, chiar înainte de a publica textul am vorbit din nou cu Valentina și ne-a rugat să vă mai spunem ceva:
”Între timp m-am mutat la bunica mea după un conflict oribil. Acum mă simt foarte bine alături de ea! Ea chiar merită să îi spun mama, pentru că, alături de ea mă simt cel mai bine și pot să vorbesc absolut orice.
Acum, nu mai stau cu frica că există cineva care poate să-mi distrugă planurile și visurile de viitor. Acum, am o colegă cu care vorbesc , mă consideră prietenă, dar… eu m-am obișnuit singură și uneori atunci când îmi spune ceva nu sunt atentă la ea pentru că mă axez destul de mult pe mine… felul în care m-au tratat unii foști ”prieteni”. În prezent sunt indiferentă și sunt destul de detașată de tot ceea ce nu contează foarte mult pentru mine… nu vreau să mă ia în nume de rău, dar uneori trebuie să înțeleagă de ce sunt rece și distantă!”
Cu o personalitate puternică, Valentina este acum stăpână pe sine, nu o îngrijorează viitorul și atâta timp cât va fi pe cont propriu, consideră ca va fi bine. Continuă să învețe din orice experiență și din informațiile primite în cadrul programului GO-AHEAD.
Acești tineri au nevoie să fie ascultați, au nevoie ca noi adulții să fim deschiși să discutăm cu ei subiecte mai delicate, să nu ne fie frică și să ne asumăm acest risc, pentru că doar așa putem rezolva problemele care au într-adevăr nevoie de asistență.
Așadar, noi prin orele de dezvoltare personală asta facem ne asumăm responsabilitatea să discutăm deschis cu acești tineri și cu respect față de toate lucrurile prin care trec să îi ajutăm.
Prin campania #CurajulNUareGEN, GO-AHEAD își propune ca până în 2030 să ofere tuturor elevilor din Liceele Tehnologice acces la dezvoltare personală într-un mediu de siguranță alături de specialiști, consilieri și psihoterapeuți,prin programe asemănătoare celui la care D.O. a participat.
IMPLICĂ-TE și DONEAZĂ cu un click pe link-ul: www.go-ahead.ro/doneaza . Orice donație ne ajută să ne implicăm mai mult acolo unde este nevoie de noi.
Ajută-ne să facem cunoscute poveștile tinerilor cu un share, pentru că ei merită încurajați, aplaudați și validați. Ei sunt viitorul!
