Povestea lui D.O.: “Bullying-ul este cea mai mare provocare cu care se confruntă tinerii.”
Cine este D.O.?
D. O. este o fată cu un suflet bun, care și-ar folosi superputerea teleportării, dacă acest lucru ar fi posibil, pentru a fi mereu alături de cei ce au nevoie. Îi place să ajute, e altruistă și empatică. Ne-a spus că și-ar dori să facă academia de poliție și, pentru împlinirea acestui obiectiv, practică antrenamente în fiecare dimineață, înainte de a merge la școală.
Ea a participat în cadrul programului de dezvoltare personală și ne-a relatat că atmosfera a fost una liniștită, iar partea ei favorită au fost chestionarele, pentru că întrebările de acolo i-au fost utile pentru a-și înțelege comportamentele. Dacă înainte eleva avea dificultăți în a-și gestiona furia și impulsivitatea, după program a început să fie mai în contact cu stările și trăirile ei. Este atentă la ce simte și nu mai pornește certuri.
După acest program, D.O. este din ce în ce mai interesată și pasionată de introspecție, dar și de pomovarea dezvoltării personale la tineri de vârsta ei.
Ea este elevă în clasa a IX-a, la un liceu tehnologic. Se înțelege bine cu colegii săi, în pauze petrec timp împreună, ori afară, ori în sala de clasă. Spune despre ei că sunt dezvoltați emoțional și că au experiență de viață. Are trei profesori preferați pe care îi poate numi mentori, căci aceștia sunt interesați de trăirile și stările elevilor săi, ceea ce o face să se simtă înțeleasă și acceptată.
Cu toate acestea, viața de liceu vine la pachet și cu emoții negative, precum frică, singurătate și anxietate. Ea s-a confruntat cu episoade de bullying, atât la școală, cât și în viața personală.
„Prietenii mei m-au atacat emoțional.”
Referindu-se la o întâmplare personală, eleva a povestit că s-a simțit “atacată emoțional” de un grup de prieteni, alături de care obișnuia să-și petreacă zilele de vară. A început să aibă o stare foarte neplăcută, pricinuită de jignirile și atacurile prietenilor ei, stare ce a durat luni de zile, până când a reușit să transforme emoția negativă de tristețe într-o emoție pozitivă, care nu o mai lasă să fie afectată de bârfe. Vorbele răutăcioase nu mai ajung la ea. În plus se și bucură să fie mereu subiect de discuție, pentru că o face să se simtă specială, spune râzând.
Pe lângă acest atac emoțional, eleva a trecut și printr-un episod de bullying sau body shaming făcut de un profesor, care supunea elevii pe care îi considera ca având mai multe kilograme la eforturi fizice (îi punea să alerge, în timp ce ceilalți elevi nu făceau nimic).
„Mulți spun că liceele tehnologice sunt cele mai proaste.”
Bullying-ul continuă să existe și când vine vorba de liceul tehnologic în care învață. D.O. aude constant părerile/prejudecățile cu privire la profilul liceului, respectiv al clasei din care face parte. Liceul unde învață e considerat cel mai prost, iar dacă nu studiază matematica, elevii nu sunt considerați așa deștepți. Ea povestește că realitatea nu arată deloc astfel: colegii și profesorii de la acest liceu tehnologic sunt inteligenți și au cultură generală.
În orice caz, D.O. este o fată puternică, care a reușit să treacă peste situațiile de bullying și căreia i-ar plăcea să-i ajute pe elevi privind depășirea acestei probleme: „Tinerilor le este greu să vorbească despre lucrurile și trăirile negative pe care le experimentează, pentru că ceilalți îi consideră slabi. Dar a fi vulnerabil e foarte curajos.”
CAMPANIA #CurajulNUareGEN
- Prin campania #CurajulNUareGEN, GO-AHEAD își propune ca până în 2030 să ofere tuturor elevilor din Liceele Tehnologice acces la dezvoltare personală într-un mediu de siguranță alături de specialiști, consilieri și psihoterapeuți,prin programe asemănătoare celui la care F.D. a participat.
- IMPLICĂ-TE și DONEAZĂ cu un click pe link-ul: www.go-ahead.ro/doneaza . Orice donație ne ajută să ne implicăm mai mult acolo unde este nevoie de noi.
- Ajută-ne să facem cunoscute poveștile tinerilor cu un share, pentru că ei merită încurajați, aplaudați și validați. Ei sunt viitorul!