AJUTĂ TINERII ELEVI
Devino ambasador!
Devino ambasador și ajută-i pe tinerii elevi din liceele tehnologice care se confruntă cu probleme greu de gestionat pentru vârsta la care se află să învețe să zâmbească din nou și să facă față circumstanțelor dificile ale vieții.
Acești tineri se confruntă cu anxietate, depresie, bullying, criza de identitate și nu beneficiază de programe de dezvoltare personală și consiliere. Din nefericire, neavând pe nimeni care să îi sprijine, aceștia pot ajunge la devianță, trasee profesionale nepotrivite, relații toxice și în multe alte situații și contexte greu de gestionat pentru un adolescent care uneori nu are nici măcar sprijinul familiei.
Dacă îți dorești să devii ambasador contactează-ne pe e-mail sau pe rețelele noastre de socializare!
EXPERIENŢĂ VASTĂ ÎN DOMENIUL PROPRIU DE ACTIVITATE
Ambasadorii noștri
Abordarea lui este una unică, iar prin modul în care transpune pe ecrane emoții și povești reușește să-i motiveze și să-i inspire pe cei din jur să aibă curajul de a-și atinge cele mai înalte visuri.
„GO-AHEAD și eu, avem aceeași misiune. Să inspirăm o lume și să dăm curaj, încredere în tineri. Iubesc proiectele noastre comune.”
Oferă programe personalizate de mentorat axate pe motivație și acțiune pentru a-i ajuta pe ceilalți să își valorifice abilitățile și să își atingă potențialul la maximum.
,,Încurajez dezvoltarea abilităților și competențelor necesare pentru reușita personală și profesională a tinerilor, inclusive prin sprijinirea programelor extracurriculare, a orientării în carieră și a mentoratului.”
PROMOVEAZĂ CAUZA ASOCIAȚIEI
Ce face un ambasador GO-AHEAD?
Promovează cauza Asociației GO-AHEAD
În calitate de ambasador vei putea promova cauza căreia te alături, mobilizând cât mai mulți oameni să înțeleagă nevoia tinerilor de dezvoltare personală și consiliere.
Te implici în campaniile noastre online
Te vei putea implica în promovarea campaniilor pe care le derulăm în social media.
Devii reprezentant pentru cauza noastră
În calitate de ambasador vei putea participa la realizarea de materiale tip foto și video pentru a discuta despre importanța consilierii și dezvoltării personale a elevilor aflați în situații vulnerabile.
Participi la interviuri
Participi la interviuri care vor fi publicate pe portalul nostru de dezvoltare personală https://dezvoltare-personala.org/, cu scopul de a pune la dispoziția oamenilor resurse gratuite prin care să poată învăța cum să gestioneze diferite situații în care aceștia se află.
Întâlniri de comunitate
Vei lua parte la întâlnirile de comunitate organizate cu elevii din liceele tehnologice.
Speaker evenimente
Vei putea participa ca speaker la evenimentele și conferințele pe care le organizăm.
Participă la workshop-uri și webinare
Susții diferite ateliere online pentru a veni în sprijinul promovării misiunii asociației noastre.