Skip to main content

SUSȚINE CAMPANIA #CurajulNUareGEN cu o donație: TU AI CURAJUL SĂ DONEZI? | GO AHEAD (go-ahead.ro)

Nu cred că am avut oportunitatea de a-mi spune povestea sau dacă a existat , lipsa curajului m-a împiedicat, dar acum, în ipostaza în care mă aflu, de adolescentă aflată în plină formare, port ca „accesoriu” principal de comportament, curajul care mă determină să-mi destăinui povestea în următoarele rânduri.

Mă numesc Cotrigășanu Ionela-Diana, am 17 ani, mă aflu în clasa a XI a, la Liceul Mihail Sadoveanu Borca, a doua mea casă. Pentru cei din jur, sunt Diana, nume pus de mama, care s-a inspirat de la prințesa Diana, și a dorit să devin ca ea , o luptătoare. Am crescut într-un sat de munte, mic, neasfaltat, unde liniștea mereu se afla în perioada ei de glorie, iar natura, în spațiul ei ideal de „joacă”, loc care a rămas neschimbat până în prezent. Fac parte dintr-o familie unde sentimentul de iubire, a fost prezent mereu, transmis de părinți, mie și fratelui meu, Alexandru, care acum are 25 de ani. Părinții, două suflete, simple , care au încercat mereu să ne ofere tot ce este mai bun, sunt icoana sufletului nostru, au știut să iubească, dar în special au știut să arate acest lucru în privința celor doua bucurii, eu și Alexandru. Educație, am avut din plin, mama, o femeie puternică, înțeleaptă, curajoasă, ne-a învățat să promovăm calitate umană, să fim oameni, să iubim, să nu ne descurajăm, să respectăm și să ne respectăm. Ea e prietena mea, persoana alături de care îmi trăiesc toate bucuriile, dar și eșecurile, îi mărturisesc când greșesc, când iubesc, când sufăr, când sunt în căutare de speranță, pe care o găsesc în ea. Ea este într-adevăr mama, o ființă care mă iubește cu trup și suflet și mă întreb de unde mai poate fi atât puternică, nu a avut un parcurs în viață ușor, la fel ca tata, care este un om muncitor, pentru familie a făcut multe sacrificii. A luat calea străinătății după 30 de ani lucrați pentru statul român, în domeniul silviculturii, a urmat drumul fratelui meu, care este un exemplu de om, educația părinților, dar și autoeducarea lui l-au făcut sa devină omul care este astăzi, unul curat la suflet și respectuos.

Aș vorbi mult despre familie, dar nu doar ea a contribuit la formarea mea! Școala a fost a doua mea casă și încă este, dar au existat și perioade umbrite de tristețe. De când mă aflu în ipostaza de elev, am trecut prin foarte multe stări, care la o vârstă fragedă nu mi-au fost necunoscute. Am auzit de anxietate, de criza de existență, dar cine a știut ce înseamnă? Eu am învățat chiar pe pielea mea, în perioada gimnazială, am avut o lungă perioadă de timp, când anxietatea, frica de a face orice, era mereu prezentă. Să mă ajut singură nu mi-a trecut prin minte, să cer ajutorul cuiva, credeam că va suferi și acea persoană. Așa că am tăcut, mi-am dus singură „nenorocita” de durere care nu se manifesta deloc ușor, am devenit din acel om al cărui accesoriu era zâmbetul, unul trist și singur. Mediul din jur, care era toxic, cu multe persoane care nu m-au lăsat sa mă afirm, au cauzat aceste stări. Care a fost remediul meu? Timpul, care m-a ajutat să redevin eu, o variantă și mai bună, care a evoluat atât de frumos și mi-am demonstrat că pot! Liceul este perioada mea de evoluție, unde am ajuns să mă cunosc, să mă iubesc, să cred în mine și să am curajul pe care nu l-am avut odată. Am început să scriu poezie, să devin o mare pasionată de lectură, refugiul meu din haosul omenesc, să am o paletă variată de prieteni adevărați, care îmi sunt aproape pana și prezent. Scriu la revista școlii „Biblioteca din Nord” pe care vă invit sa o lecturați, încă din bobocime și mă mândresc cu acest lucru. Fac parte din proiectul EDURIGHTS4GIRLS care vine în ajutorul adolescentelor care poate se confruntă cu anumite probleme. Cred în acest proiect și mi se pare una dintre cele mai bune inițiative în a acorda susținere unor tinere aflate în cea mai sensibilă perioadă a vieții, dar și cea mai bogată în emoții. Personal eu le încurajez să se înțeleagă, să se iubească așa cum sunt ele, să creadă în ele, sa aibă speranță, curaj, să fie fără limite, să nu stagneze într-un anumit punct, ci să evolueze, să devină cea mai bună variantă.

Pe viitor, desigur, că am un vis pe care mi-l doresc să-l îndeplinesc. Să devin o scriitoare, să știu că pe coperta unei cărți apare numele meu la autor și că o multitudine de oameni ajung să mă cunoască prin intermediul unei cărți, dar până a ajunge în acea ipostază, trebuie muncă și în primul rând curaj, să nu existe frica de eșec, care recunosc că uneori mă ține pe loc.

În acest moment, sunt cea mai mandră de mine, de tipologia umană pe care o promovez, de elevul care sunt la școală și de copilul, care reprezintă motiv de mândrie pentru ai mei părinți.

Ionela Diana

SUSȚINE CAMPANIA Curajul Nu are GEN cu o donație: TU AI CURAJUL SĂ DONEZI? | GO AHEAD (go-ahead.ro)

#EduRights4Girls #dezvoltarepersonală

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants