Donează Acum
Skip to main content

Lumea adolescenților poate fi uneori mai dură decât ne așteptăm. Este nevoie de multă încredere, susținere și programe de dezvoltare personală să contracareze situațiile în care tinerii pot deveni extrem de vulnerabili și pot face alegeri care să le marcheze viața.

A. ne-a povestit cum băieții pot fi foarte manipulatori cu fetele, mai mult sau mai puțin, așa încât nu totul ține doar de fete; sunt multe cazuri de viol, unele fete nu pot vorbi despre asta și preferă să spună că au întreținut relații cu un băiat, dar de fapt să se fi întâmplat cu totul altceva. În același timp și fetele pot fi toxice, profitând de băieți financiar, crezând că fiind într-o relație cu un băiat, acela le poate lua apărarea dacă intervine ceva neprevăzut. Pe de altă parte și băieții pot fi tratați de cei din jur superficial doar pentru că sunt băieți. A. a suferit mult, fiindu-i alături unei prietene aflată într-o situație asemănătoare celei descrise.

Relațiile toxice sunt sursa multor suferințe, precum anxietatea și depresia, alegeri greșite și probleme ale tinerilor și A. ne-a atras atenția vehement asupra stărilor triste profunde ale adolescenților provocate de prieteniile și relațiile toxice, care pot duce la situații grele și pot schimba în rău comportamentul tinerilor. Astfel, „Unii tineri cred că dacă se cufundă în alcool, droguri, pot scăpa de problemele acelea, îi calmează, așa spun ei, dar nu se întâmplă așa, nu se schimbă absolut nimic”.

Comunicarea și autocunoașterea, elemente esențiale pentru curajul de a fi tu însăți

Proiectul EDURIGHTS4GIRLS a ajutat-o pe A. să se cunoască mai bine, să comunice, să se pună în locul celorlalți, să își descopere defectele, despre unele nici nu știa, și să își pună mai multe întrebări despre ea, inclusiv cum ar proceda dacă ar fi în locul unor alte persoane.

Una dintre provocările ei este să aibă relații sănătoase deoarece în trecut a suferit din cauza unor persoane care au bârfit-o și folosit-o, ea știind că este o fată darnică și empatică ce, dacă ar avea o super putere aceea ar fi să facă mult bine. De aceea, consideră că un astfel de proiect ar trebui să aibă activități pe tot parcursul liceului pentru a ajuta unii elevi să deschidă ochii și să combată anxietatea.

Deși știe că are încredere în ea și poate să refuze să aibă un comportament greșit doar pentru că persoane din anturajul ei au acel comportament, precum consum de alcool, droguri sau țigări, A. a recunoscut că a suferit din dragoste și că a fost bârfită și folosită de prieteni pentru că avea încredere oarbă în oameni.

„Nu aș mai avea încredere atât de oarbă în anumite persoane, aș asculta-o pe mama de mai multe ori, să nu fac niște chestii și să nu stau cu niște oameni mai mult că nu sunt ok pentru mine, aș încerca să fiu puțin mai drăguță cu unele persoane”, ne-a spus ea.

Participând la activitățile din proiectul EDURIGHTS4GIRLS, A. a fost ajutată să-și selecteze mai bine anturajul și prietenii și să fie mai atentă la ea și la cei din jurul ei.

Vulnerabilitățile tinerilor se transformă în atașamente bolnave

O problemă mare a tinerilor este reprezentată de relațiile, partenerii lor, o parte dintre ei se aruncă prea devreme în „chestia asta de a iubi o persoană”, o dată ce se atașează de cineva cred că nu se mai poate întâmpla nimic rău și aceea persoană va fi acolo tot timpul, dar nu este chiar așa. O parte din ele nu se înțeleg cu familia, alții ajută în casă, situațiile sunt diferite de la caz la caz.

A. recunoaște că a trecut și ea prin aceste tipuri de dezamăgiri și acum este mai atentă cu alegerile ei.

Prin povestea lui A., noi, Asociația GO-AHEAD, ne dorim să atragem atenția asupra importanței comunicării constante a tinerilor cu un consilier în vederea evitării oricăror situații în care tinerii, deopotrivă fete și băieți, să fie presați să facă cu mintea, corpul și lucrurile lor orice acțiune pe care nu și-o doresc. Amintim că suferințele adolescenților sunt la fel de importante, de profunde și de intense ca ale adulților și sentimentele lor sunt autentice, pure, de aceea, dezvoltarea personală, autocunoașterea, discuțiile permanente cu adulții și tinerii echilibrați sunt o modalitate de a diminua cazurile de anxietate, consum excesiv de droguri și alcool, violuri sau comportamente dăunătoare în intimitate.

Dr. Corina Andrei

#CurajulNUareGen #EduRights4Girls #dezvoltarepersonală

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants

Share