De ce un studiu despre abandon școlar?
Abandonul școlar este un fenomen grav al societății actuale care duce la șomaj, muncă la negru, probleme de sănătate mintală, adicții, devianță, dificultăți de integrare. Educația este o premisă care poate sprijini persoanele vulnerabile să își depășească condiția și să iasă din „bucla” sărăciei. Într-o societate românească în care digitalizarea și tehnologia evoluează la o viteză fără precedent, în paralel, o mulțime de copiii abandonează școala și li se ia singura șansă de a avea ulterior o viață decentă.
Studiul are în vedere notarea tuturor aspectelor relevante în vederea centralizării cauzelor abandonului școlar în special al copiilor și tinerilor aparținând minorității roma, al celor care provin din medii dezavantajate socio-economic, din mediul rural şi al celor cu dizabilități, precum și a măsurilor care au determinat participarea membrilor grupului țintă la activitățile proiectului și întoarcerea în sistemul de învățământ. Beneficiarii au domiciliul în județele Mehedinți și Caraș-Severin.
Obiectivele metodologice ale studiului sunt:
- Prezentarea și analiza cauzelor abandonului școlar în județele Mehedinți și Caraș-Severin în special al copiilor si tinerilor aparţinând minorităţii roma, al celor care provin din medii dezavantajate socio-economic, din mediul rural şi al celor cu dizabilităţi.
- Identificarea măsurilor de sprijin eficiente care au determinat participarea membrilor grupului ţintă la activităţile proiectului și întoarcerea în sistemul de învățământ a acestora.
- Identificarea unor recomandări și potențiale soluții pentru ameliorarea situațiilor de abandon școlar și absenteism, cât și pentru diseminarea bunelor practici din cadrul Programului „A doua șansă”.
Studiul este realizat în cadrul proiectului „Acțiuni pentru Dobândirea competențelor cheie prin Șanse egale la educație”, Cod proiect POCU/665/6/23/134153, elaborat în cadrul programului Operațional Capital Uman 2014-2020 – Axa prioritara 6 – Educație și competențe Prioritatea de investiții – 10.i. Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare. Proiectul este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Aurora” Reșița și cu Asociația ”GO-AHEAD”. Proiectul „Acțiuni pentru Dobândirea competențelor cheie prin Șanse egale la educație” are ca durată o perioadă de 36 de luni, mai precis între 14 decembrie 2020 și 13 decembrie 2023.
STUDIU PRIVIND CAUZELE ABANDONULUI ȘCOLAR