Donează Acum
Skip to main content

Scris de: Profesor Mariana LAZĂR (Învățător)

Școala Gimnazială nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov


Cum a fost pentru noi Școala online?  Aș putea scrie un roman cu provocările din învățarea de acasă. Fiecare zi a fost specială, cu surprize și noi provocări care ne-au ajutat să creștem frumos împreună. Mai întâi ne-am schimbat noi, mentalitățile și chiar și numele. Am căutat resurse și ancore, am crescut, am evoluat și din Albinuțele Zâmbitoare, în Ambițioși Creativi ne-am transformat!
Pandemia de Covid ne-a luat și pe noi prin surprindere, deși eram familiarizați cu tehnologia și aplicațiile digitale în calitate de Ambasadori Îndreptar Digital. Ne-a trebuit o doză bună de entuziasm și curaj și am pornit cu încredere și speranță în explorarea noii aventuri online, știind că facem parte dintr-o comunitate puternică și anume, Îndreptar Digital, comunitate care consideră tehnologia digitală esențială în procesul de învățare și oferă metode de a îmbina educația cu tehnologia.
Proiectul județean MASID-Micii Ambasadori și Susținători Îndreptar Digital, aflat în plină desfășurare și inițiat la începutul acestui an școlar pentru promovarea și susținerea acestei comunități, ne-a ajutat să realizăm pași importanți în noul context.
Dar pentru că obstacole erau la fiecare pas, aveam nevoie să ne hrănim puterile, așa că am sărbătorit noua noastră ipostază, printr-un eveniment la care am inaugurat rețeta ”Tortului Ambițioșilor Creativi”, în care am selectat cu grijă toate acele ingredientele speciale pentru blat, cremă și glazură de care aveam nevoie pentru a depăși obstacolele și a ieși învingători și l-am ornat frumos cu două cireșe magice: muzica și tehnologia, care au fost bomboanele de pe tort ce ne-au însuflețit în toată această perioadă. În fiecare zi serveam toți, cu multă bucurie și dragoste, câte o porție bună din tortul magic, care ne întărea și ne dădea putere să mergem înainte.  
Am găsit sprijin și suport necesar oferit și de Proiectul #ȘcoalapeNet, prin resursele gratuite, pentru a continua predarea pe platforme ușor de accesat și utilizat. Platforma ZOOM a fost descoperită prin efort comun, cu ajutorul tutorialelor postate pe această platformă generoasă. Am experimentat, pe rând și am descoperit modul de lucru cu whiteboard-ul și camerele separate pe Zoom, iar aceste avantaje ne-au oferit numeroase satisfacții. De mare folos au fost și Atelierele Cred din care am aflat alte secrete importante.
Am încercat să răspundem promt invitației școlii noastre de a crea conturi pe Classroom și am probat și întâlnirile pe Google Meet, încercând să comparăm și să găsim avantajele fiecărei platforme. Bineînțeles că am rămas fideli primei dragoste, platforma ZOOM, pe care am folosit-o la maxim. La început, am creat o singură clasă, Ambițioșii Creativi, în care am investit ore bune de muncă pentru conectarea tuturor elevilor, cu întâlniri pe Zoom cu părinții și telefoane până la ore târzii, cu bunici care nu au prea avut de-a face până acum cu tehnologia. Apoi, după conectarea cu succes a tuturor elevilor, m-am gândit că ar fi mai bine să structurez materialele pe domenii și discipline, așa că, am creat și alte clase, prima rămânând pentru disciplinele la care predau ceilalți profesori, de engleză, religie sau educație fizică. Ideea s-a dovedit bună, deoarece copiii au avut informațiile mult mai bine organizate.
Am creat cântece moralizatoare Imnul nostru ”Totul va fi bine!” prin care ne salutam la începutul dar și la finalul activităților online. Drept mulțumire, am creat și Imnul ȘcoalapeNet pe care l-am dedicat cu toată dragostea celor care ne-au ajutat la nevoie. Clasa noastră de acasă și activitățile online au fost publicate pe pagina Îndreptar Digital ca exemplu de bună practică, unde au fost amintite și resursele create pentru copii pentru a facilita învățarea și a o face pe înțelesul tuturor, dar și pentru a primi feedback imediat. M-am bucurat enorm să văd că munca mea în domeniul RED, a fost apreciată și utilizată de comunitatea de elevi din toată țara, jocurile fiind publicate pe pagina mea de Facebook, dar și distribuite de alte personalități pe grupuri de Facebook dedicate cadrelor didactice.
La matematică, am început cu lecții despre fracții, am continuat cu noțiuni de geometrie, despre perimetru, probleme prin metoda grafică, probleme după scheme, organizarea datelor în tabele și chiar unități de măsură, sau ordinea efectuării operațiilor, toate găsindu-și rezolvarea în resursele create sau cele gratuite, disponibile pe diverse site-uri ca Twinkl, Editura Hyperion, math-children.com, YouTube, Biblioteca EduOnline, platforma mykoolio ș.a.
La limba română am terminat părțile de vorbire (verbul) și am consolidat noțiunile prin exerciții variate, dar am vorbit și despre scrierea funcțională (invitația, cartea poștală), am  exersat comunicarea politicoasă folosind jocuri create pe placul copiilor și am alcătuit portofolii frumoase despre Ion Creangă și ”Amintiri din copilărie”, folosind la maximum manualul digital dar și resursele gratuite, care au încărcate de fiecare dată pe Classroom. De un real folos au fost jocurile create pe platforme ca WordWall, LearningApp.org, Kahoot, Quizizz, dar și testele cu Google Forms, sau materiale digitale create folosind CANVA sau Google Presentation, Adobe Spark, Free Cam, aplicații descoperite pe internet, cu ajutorul cărora am făcut lecțiile online mai atractive sau accesând cursul ”Provocarea 2020, Stăpânește tehnologia pentru a cuceri cursurile online”, oferit de RețeauaEDU.ro.
Feedback-ul lecțiilor online era oferit de copii la sfârșit, cu multă bucurie, deoarece puteau folosi aplicația Mentimeter sau tabla Jamboard care devenea neîncăpătoare pentru mulțimea mesajelor copiilor.
O altă oportunitate care mi-a oferit informații utile, la momentul potrivit, a fost cursul #Profesorînonline, oferit de Digital Nation, deoarece mi-a dezvăluit secretele folosirii Platformei educaționale Google Classroom, atât din perspectiva profesorului cât și a elevului. Conferințele ȘcoalapeNet mi-au pus la dispoziție exemple de bună practică ale colegilor Ambasadori Îndreptar Digital, dar mi-au adus și bucuria să aud ecouri ale muncii noastre, prezentate de invitații speciali, cum ar fi jocul Vrei să fii milionar, folosit de alți copii sau ecouri despre Școala Altfel, organizată alături de colegii din țară, din Prahova și Suceava.
Succesul acestui proiect online ”Școala Altfel-Împreună ne conectăm, împreună învățăm”, cu filmele activităților pentru Ziua Păsărilor și Ziua Internaţională a cărţii pentru copii, a fost imens, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Copiii au elaborat un Jurnal original în Padlet despre Școala Altfel, alcătuind poezii și filmulețe cu ChatterPix dar și imagini inedite folosind aplicația WordArt.
A urmat vacanța de Paști care a fost o perioadă activă și creativă, în care copiii s-au întrecut în activități de pregătire a mesei tradiționale cu ouă, aici și aici, dar și cozonaci și pască rumenite, precum și felicitări pascale cu mijloace digitale, sau aranjamente pascale cu fantezie și culoare. De sărbători ne-am întâlnit și am ciocnit virtual ouă cu ajutorul unei aplicații și am cântat Hristos a Înviat!
Am căutat în continuare să ofer copiilor posibilitatea să socializeze cu alți copii de vârsta lor și le-am oferit o altfel lecție despre ”Ridichea uriașă”, cu mai multe activități integrate cu AVAP, Limba Română, Științe ale Naturii, Educație civică, alături de alți copii de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Nr.3 – Voluntari -Pipera, din București. Am avut plăcerea să descoperim că avem multe lucruri în comun, că împărtășim aceleași pasiuni și că activitățile realizate împreună ne inspiră și ne dau aripi să devenim mai Creativi și Ambițioși.
Nu m-am oprit aici, ci am ținut să le aduc și alți invitați care să îi inspire. Astfel, în 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții am avut-o invitată a doua oară pe zâna, Melania Luana Butnariu, de la Biblioteca Județeană George Barițiu, Secția pentru Copii Și Tineret, Brașov, care ne-a vorbit cu căldură despre importanța cărților și a cititului, a bibliotecii dar și despre meseria nobilă, de bibliotecar. I-am urat ”La mulți ani!” și i-am oferit din partea clasei o felicitare virtuală. Am fost norocoși că a reușit să găsească timp și pentru noi în acea zi de mare sărbătoare. Am urmărit apoi o secvență din filmul ecranizat după ”Matilda” de Roald Dahl și am admirat calitățile deosebite de cititor ale fetiței care la patru ani și trei luni a reușit să termine de citit toate cărțile pentru copii.
Ziua Pământului a fost marcată prin întâlnirea online – un mixt între Cisco Webex și platforma Zoom cu cei de la Școala Altfel IBM – Cariere în inovație pe tema ”Planeta este responsabilitatea noastră”. Activitatea a avut ca scop conștientizarea pericolului poluării aerului, apei, solului asupra sănătații Planetei și formarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. În finalul lecției, copiii și-au exprimat bucuria, recunoștința și dragostea pentru Planeta Albastră folosind tabla Jamboard, scriind mesaje ECO sau făcând  filmulețe creative.
Am participat cu 3 eleve chiar și la Evenimentul Ora Pământului, obținând diplome pentru contribuția adusă corului virtual realizat cu această ocazie.

Ziua Europei a fost marcată prin activități și jocuri online. Ne-am reamintit cunoștințele învățate anul trecut, folosind materialele utilizate în proiectul eTwinning ”From my country …… in Europe”, premiat cu certificat de calitate național. Am folosit și aplicația ChattterPix, recomandată de Comunitatea Îndreptar Digital, iar copiii au primit și un puzzle ca premiu.

Am participat și la Atelierul financiar FLiP, #scoaladebaniperoti și ne-am îmbunătățit cunoștințele din domeniul financiar pe baza materialelor prezentate si activităților interactive realizate cu Mentimeter.
O altă activitate atractivă, care le-a stimulat capacitățile creative a fost ”Emoții în culori” un mixt între Cisco Webex și platforma Zoom cu cei de la Școala Altfel IBM – Cariere în inovație. Copiii au realizat de desene și compuneri reușite despre emoții, folosind o paletă de nuanțe ale unei emoții preferate. Au fost și aici premiați de organizatori cu diplome alese.
Am descoperit resurse deosebite, realizate de alți colegi, Astfel, cele ale doamnei învățătoare Florentina Golea, ne-au atras în mod deosebit și le-am folosit ca sursă de inspirație pentru a realiza și noi alte materiale, cu ajutorul aplicațiilor digitale, pe care în această perioadă, tot mai mulți copiii au început să le folosescă din ce în ce mai creativ.

 Ne-am bucurat să fim printre norocoșii selectați pentru Webinarul “Ora de igienă”, o lecție filmată și transmisă pe posturile de televiziune Antena 1, un atelier pregătit de invitatul special, doamna Adina Dragoi, care le-a prezentat pe înțelesul copiilor, cunoștințele de bază pentru păstrarea sănătății și regulile de spălare corectă a mâinilor. Copiii au ascultat cu mult interes povestea lui Andrei, care s-a dovedit o sursă importantă de inspirație, reușind să scrie și ei pentru Concursul organizat, compuneri apreciate și premiate. Emoțiile și bucuria celor mici, la premierea online, au fost atât de mari, că i-a impresionat până la lacrimi. La sfârșit, am prezentat și noi Imnul nostru despre spălarea mâinilor, dar și mesaje cu aplicații digitale sau experimente inedite.
Am participat cu desene și compuneri la Concursuri online organizate de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Brașov cum ar fi cel din Proiectul educațional ”Suflet de copil”, precum și ”Noi, copiii, suntem micii eroi” pentru care copiii au primit diplome frumos colorate.

Marea Sărbătoarea a Sfinților Împărați Constantin și Elena, a adus sărbătoare și la noi în #clasadeacasă. Astfel, am propus o zi cu #temealtfel sau #temecreative, Teatru cu păpuși cu prezentarea micilor bucurii și împărtășirea pasiunilor și hobby-urilor. Am făcut cunoștință cu micii prieteni necuvântători aici și aici, cu cărțile preferate sau cu pufoșeniile îndrăgite și adorate de Ambițioșii Creativi, dar și cu pasiunile fiecăruia.
Am avut invitat chiar din atelierul din Barcelona, pe artistul plastic, Daniel Zlota, care ne-a prezentat din secretele lui și expoziția inedită din casa personală, cu schițele sale reușite. Ne-a dezvăluit taina instrumentelor de lucru (creioanele cu mină moale, care te ajută la desen), sursa culorilor naturale, etapele de lucru și multe alte informații care i-au ajutat pe toți să realizeze lucrări reușite. Cei mici au folosit în paralel cu explicația maestrului, o tehnică în care au pornit de la șabloane, folosind propria mână. Rezultatele elevilor au fost la înălțimea așteptărilor și au demonstrat că iubesc arta și că ea le permite să își exprime trăirile lor interioare prin forme și culori. La final am folosit Jamboard și au scris feedabck-ul pe tăbliță.
În ultima săptămână de școală ne-am bucurat și noi de lecția deosebită despre lilieci și lumea lor fascinantă, alături de minunata doamnă, Ana Stamatescu, voluntar la  lilieci.ro care i-a încântat pe copii cu prezentarea unor informații și curiozități despre lilieci-singurele mamifere cu zbor activ. Informațiile primite ne-au uimit și completat bagajul de cultură generală despre mamiferele de la noi din țară. Copiii au înțeles că nu mai trebuie să se teamă de lilieci, că ei sunt inofensivi și chiar trebuie protejați, deoarece ei ne feresc de invazia insectelor și datorită lor ne putem bucura de savuroasa ciocolată, dar și de fructe precum bananele, mango sau avocado, deoarece liliecii nectarivori și frugivori ajută la răspândirea mai multor specii de plante și copaci.
La finalul lecției am prezentat și noi surprizele noastre: desenele reușite și cartea digitală cu StoryJumper despre lilieci, dar și filmulețe cu ChatterPix, aici și aici.
Nu am ratat nici concursurile online de Interpretare aici și aici care ne-au adus premii frumoase în calitate de membri ai Grupului vocal ”Curcubeul Armoniei”, parte componentă a  marii familii din Programul Național Cantus Mundi. Chiar ultima zi de școală am sărbătorit, în direct, obținerea unui loc onorant, în cadrul Festivității de Premiere a Concursului Online de Interpretare Muzicală, 2020. Așa că am încheiat anul cu dans, joc și voie bună sărbătorind Victoria cu un minunat tort virtual al Ambițioșilor Creativi.
În concluzie, aș putea afirma că învățarea online chiar dacă a fost o perioadă mai dificilă, care a necesitat multă pregătire și ore suplimentare de lucru, ne-a adus numeroase satisfacții neașteptate.
Susțin cu toată convingerea afirmația lui J. G. Gowan şi G. D. Demos:  “Copiii sunt creativi în mod natural şi doar aşteaptă atmosfera propice pentru a-şi manifesta creativitatea.” și doresc să cred că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru ca educația de acasă să aibă o calitate comparabilă cu cea de la școală, și că am reușit să le ofer copiilor momente unice, valoroase, alături de oameni care i-au inspirat și care au încercat să-i ajute să se dezvolte armonios, să devină mai reponsabili de propria lor formare, mai autonomi. Sper ca perioada învățării online să și-o amintească ca pe o experiență inedită și o etapă minunată, a creșterii și formării lor ca viitori oameni frumoși, capabili să facă față creativ tuturor provocărilor vieții.
Dorul de școală, de colegi și de profesori l-am simțit și noi în tot acest timp, și chiar dacă întâlnirile online, cu zâmbete și îmbrățișări cu sufletul ne-au bucurat, ne-au apropiat, ne-au hrănit și ajutat să trecem această perioadă dificilă, așteptăm toți cu nerăbdare îmbrățișările adevărate și atmosfera de învățare din sala de clasă, unde vom duce și vom continua tot ceea ce am acumulat în această perioadă fructuoasă în care împreună ne-am reinventat, ne-am adaptat și am reușit să facem lucruri grozave, descoperind puterea magică și creativă din fiecare, acea forță care îți dă aripi și te ajută în orice situație și care poate fi de mare folos oricui în viață.

ARTICOL Orele de Școală pe Net

Share