L. este o adolescentă care se uită la viitor cu încredere.
Aceasta este elevă în clasa a XI-a, la Structura profesională din cadrul Liceului Teoretic ,,Silviu Dragomir,” Ilia, județul Hunedoara. profilul Alimentație și Turism L. nu impresionează doar prin rezultatele bune la învățătură, ci mai ales prin felul în care privește oamenii. Vorbește cu fermitate despre familie, despre colegi, despre bullying și despre cât de important este să ai curajul să fii tu însuți.
Cea mai importantă lecție începe acasă
Întrebată care este cea mai mare nevoie a tinerilor de astăzi, L. nu vorbește despre bani, telefoane sau rețele sociale.
Vorbește despre relația cu părinții.
„Cred că cea mai mare nevoie a tinerilor este atenția și afecțiunea de acasă.”
Observă în jurul ei cât de mult contează relația dintre copii și părinți și spune că acolo unde există comunicare apar și încrederea, curajul și bucuria.
Pentru ea, mama este omul căruia îi poate spune absolut orice.
„Ea este și mama mea și prietena mea. Știam că niciodată nu mă judecă. Dacă greșeam, îmi explica mai târziu, dar nu mă certa. Asta m-a făcut să am încredere să-i spun tot.”
Unul dintre cele mai importante mesaje pe care îl transmite povestea ei: adolescenții nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți care ascultă.
„Nu trebuie să faci ce face grupul.”
L. mărturisește că vede în fiecare zi cât de puternică este presiunea grupului. Mulți adolescenți ajung să facă lucruri care nu îi reprezintă doar pentru a fi acceptați.
Ea îi îndeamnă să facă exact opusul.
„Nu trebuie să faci ce face toată lumea. Trebuie să faci ce te face pe tine să fii bine.”
Pentru L., adevărata putere nu înseamnă să fii cel mai popular, ci să rămâi fidel valorilor tale chiar și atunci când ceilalți aleg alt drum.
Când îi cunoști pe oameni, dispar etichetele
Participarea la activitățile proiectului „Îndrăznește Să Mergi Mai Departe”, implementat de Asociația GO-AHEAD, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România, i-a confirmat ceva ce bănuia deja: oamenii sunt mult mai mult decât imaginea pe care o afișează.
Prin jocuri, exerciții și activități interactive, elevi din clase diferite au început să se cunoască și să descopere lucruri surprinzătoare unii despre alții.
„Un băiat care părea foarte dur era pasionat de desen”, povestește ea.
Activitățile au creat un spațiu sigur în care adolescenții au vorbit, au râs și au colaborat, iar diferențele dintre ei au devenit motive de apropiere.
Pentru L., acesta este unul dintre cele mai importante câștiguri ale proiectului: atunci când oamenii au ocazia să se cunoască, prejudecățile încep să dispară.
Bullying-ul se combate prin curaj și empatie
L. știe că bullying-ul există. L-a văzut în alte școli și l-a întâlnit chiar și în clasele mai mici, când colegii încercau să o ironizeze pentru că era diferită.
Nu a ales să răspundă cu tăcere.
A intervenit ori de câte ori a văzut că cineva era exclus sau umilit și spune că primul lucru pe care ar trebui să îl facă orice elev este să încerce să se pună în locul celui care suferă.
Mai târziu, într-un alt proiect, a încercat să sprijine un băiat care se confrunta cu anxietate.
„Trebuie să vorbim cu oamenii apropiați. Să nu rămânem singuri cu ceea ce simțim”, spune ea.
Școala profesională nu este un compromis
Poate cea mai frumoasă parte a poveștii lui L. este felul în care vorbește despre școala profesională. Ea nu încearcă să își justifice alegerea, deoarece este mândră de ea.
L. spune că și-a ales acest drum pentru că îi place domeniul și pentru că a vrut să învețe o meserie. Împreună cu diriginta și colegii săi și-au propus încă din primul an să demonstreze că învățământul profesional nu este o alegere „de mâna a doua”.
Și au și reușit. Au avut elevi premianți, au participat la proiecte Erasmus, s-au implicat în activități și au arătat că performanța nu depinde de tipul școlii, ci de implicarea oamenilor.
„Am încercat să fim noi altfel, ca să vadă copiii că școala profesională nu este deloc ceea ce cred mulți despre ea.”
Este o lecție importantă pentru toți tinerii care încă aleg liceul sau școala profesională sub presiunea prejudecăților.
L. nu știe momentan dacă va deveni educatoare sau asistentă, însă știe că va continua să învețe. Își încurajează și colegii să își continue studiile, fiind convinsă că independența începe cu educația și că școala deschide oportunități pe care altfel nu le-ai vedea.
„Eu merg la școală pentru că îmi place, nu pentru că trebuie.”
