La prima vedere, A.M. pare o adolescentă ca multe altele. Totuși, în spatele zâmbetelor și emoțiilor unei eleve de liceu, se ascunde o tânără cu o poveste de viață despre curaj și reziliență.
A.M. este elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Pucioasa și face parte dintre tinerii implicați în proiectul „Îndrăznește Să Mergi Mai Departe”, implementat de Asociația GO-AHEAD, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România. Astăzi A.M. vorbește despre facultate, despre pasiunea pentru psihologie și despre dorința de a-i ajuta pe ceilalți.
„Nu-mi place să nu fiu respectată.”
A.M. spune despre ea că este o persoană sinceră și directă. Nu suportă lipsa de respect și nu acceptă să tacă atunci când simte că ceva nu este în regulă.
Participarea la activitățile proiectului i-a oferit contexte în care și-a putut exprima punctul de vedere și în care a înțeles că vocea fiecărui tânăr contează.
„Mai bine spun ce am de spus decât să tac și după aceea să regret că nu am întrebat sau nu am spus.”, a explicat ea.
Atelierele din proiect au ajutat foarte mult la consolidarea grupului, însă nu au rezolvat toate problemele dintre colegi. A.M. vorbește deschis despre conflicte și excludere și despre faptul că bullying-ul încă există în școală.
În cadrul activităților, ea a câștigat mai mult curaj, mai multă încredere și a înțeles că autenticitatea este mai importantă decât dorința de a fi pe placul tuturor.
Nevoia de a fi ascultată
Dintre toate activitățile la care a participat, una i-a plăcut foarte tare, chiar dacă nu a fost cea mai spectaculoasă – aceea în care pentru câteva zeci de minute, cineva a ascultat-o cu adevărat.
„Eu, dacă sunt ascultată, sunt cea mai fericită.”
În cadrul exercițiului în care participanții erau încurajați să vorbească despre propriile gânduri și emoții, A.M. a simțit că are spațiu să fie ea însăși.
Atunci a putut să vorbească fără teamă, fără să fie întreruptă și fără să fie judecată.
Iar, pentru A.M., acesta a fost unul dintre cele mai importante câștiguri ale proiectului.
Dincolo de bullying există oameni care aleg să rămână buni
Experiențele prin care a trecut A.M. au făcut-o să privească diferit relațiile dintre oameni.
Știe cât de mult poate răni excluderea și cât de important este să existe profesori și adulți care ascultă fără să judece. Vorbește cu recunoștință despre profesorii în care are încredere și cărora le poate spune aproape orice, exact cum se întâmplă și cu echipa.
Activitățile nu au schimbat imediat comportamentul tuturor elevilor, însă au creat pentru ea un spațiu sigur în care a învățat că opiniile ei contează și că poate avea încredere în propriile alegeri.
A.M. își dorește să studieze psihologia pentru a se înțelege mai bine pe ea însăși și pentru a-i ajuta pe cei care trec prin experiențe asemănătoare.
„Nu mi-am ales părinții și nici trecutul.”
Cea mai emoționantă parte a poveștii începe atunci când vorbește despre copilărie.
„Nu am vrut eu să trec prin toate astea. Nu mi-am ales părinții și nici trecutul.”
A.M. a crescut într-un centru de plasament și în mai multe familii. Astfel, a înțeles că uneori nu poți schimba trecutul și nici oamenii care au făcut parte din el.
Dar poți alege ce faci mai departe.
„Acum sunt bine. Eu am putut să trec peste și nu sunt marcată, dar alți copii nu au reușit să treacă. Rămân traumatizați și rămân marcați pe viață.”
A.M. crede cu tărie că multe dintre rănile adolescenților pornesc din lipsa de înțelegere din familie.
„Dacă nu ești înțeles în familie, nu o să fii înțeles niciodată de nimeni. De la familie pleacă multe lucruri.”
Totuși, A.M. spune că nu regretă ceea ce a trăit, toate experiențele au ajutat-o să fie mai puternică.
Sprijinul primit din partea familiei care a scos-o din centrul de plasament, al profesorilor și al oamenilor întâlniți în proiect a ajutat-o să creadă că viitorul poate arăta diferit.
Iar ea vrea mai mult: educație, experiențe și mai multe șanse de a-i ajuta, la rândul ei, pe alții.
Mesajul pentru alți tineri
Dacă ar putea transmite un singur lucru generației sale, ar vorbi despre curaj.
„Sper ca tinerii să fie bine cu ei înșiși și să nu le pese de părerea lumii”, punctează ea.
Și mai ales „să încerce mai multe lucruri, chiar dacă lumea îi judecă. Așa își găsesc drumul.”
Astăzi își dorește să devină psiholog pentru că știe cât de mult poate conta ca cineva să îți spună, la momentul potrivit: „Te ascult. Te văd. Contezi. Și orice s-ar întâmpla, poți merge mai departe.”
