TOATE-S VECHi ȘI NOUĂ TOATE...

Scris de: Profesor Luminița Ramona BANDAS (Limba și Literatura Română)

Școala Gimnazială ”Nagy Imre” Miercurea Ciuc


    Fac parte din generația cu cheia la gât, generația care cânta cu mândrie, visând ”Noi, în anul 2000/Când nu vom mai fi copii..”. Colegii mei desenau ,imaginându-și această perioadă, mașini zburând cu ajutorul pernelor de aer, un Pământ curat, zgârie-nori și călătorii intergalactice. Nici unul nu s-a gândit, sunt sigură, la izolare în casă, la învățarea de acasă. E drept, în acele timpuri puteam să urmărim cursuri la TELEȘCOALĂ.  Erau cursuri de limbi străine, realizate destul de bine. Cred că de atunci am început să iubesc limba franceză.  Iată că,  acum, după peste treizeci de ani la catedră , glasul școlii a tăcut brusc și cu toții, profesori și elevi a trebuit să găsim alternative pentru a continua învățarea. 
    Odată cu începerea situației de urgență,  când ne-am oprim puțin ca să ne găsim drumul, Televiziunea Română a reînceput cursurile TELEȘCOALĂ, mai ales pentru elevii claselor a VIII-a. Aceștia aveau nevoie să rămână conectați la cunoștințe, la învățare. Fiind profesor de română la o școală cu predare în limba maghiară,  împreună cu alți colegi, am considerat că putem veni în ajutorul elevilor care au limba maghiară ca limbă maternă.

    Am creat un material care să-i ajute la recapitularea materiei parcurse până în luna martie. Astfel, s-a născut SULY Tv8 (https://www.facebook.com/SuliTv8-114283196881860), cu ”Jurnal de recapitulare”, o emisiune înregistrată de Erdélyi Magyar Televízió. Emisiunea a fost transmisă în județele Harghita și Covasna. După difuzarea la televiziunile locale și pe pagina de Facebook a televiziunii,  înregistrările au trecut în mediul virtual, putând fi folosite în continuare. Echipa de lucru formată din Bandas Luminița Ramona și Csaszar Tunde de la Școala Gimnazială ”Nagy Imre” din Miercurea Ciuc, Hedwig Bartolf de la I.S.J. Harghita și Bors Kinga de la Școala Gimnazială ”Petofi Sandor” din Miercurea Ciuc  a trebuit să se organizeze repede, ceea ce a însemnat selectarea și sistematizarea de informație în scurt timp.  

    În ”Jurnal de recapitulare” am revăzut cunoștințe pentru Evaluare Națională, în zece lecții care conțineau câte opt exerciții însoțite de suport teoretic, aplicate pe texte diferite.  De asemenea, am încercat ca emisiunea să fie interactivă propunând câte zece întrebări de autoevaluare pe care le adresam elevilor pe parcursul lecției televizate. Răspunsurile se găseau la sfârșitul fiecărei lecții, însoțite de punctaje, coronițe și emoticoane, pentru a oferi elevilor satisfacție la terminarea lecției. Ultima parte a lecției propunea o temă acasă asemănătoare exercițiilor discutate pe parcursul întâlnirii. 
    Iată câteva linkuri către înregistrările lecțiilor noastre:

https://www.facebook.com/erdelytv/videos/3136799623101119/

https://www.facebook.com/erdelytv/videos/213741829694671/

https://www.youtube.com/watch?v=n-o-ApvDT6M&fbclid=IwAR2Y-sibDgltrvxvWQH6D2nTGxhsx8BhldBm_W1H30j5Of9oiRhT0g_98HA

    Realizarea lecțiilor televizate a însemnat  pregătire, repetiții, repetări, reformulări, emoții, concentrare maximă, revederea fiecărui minut filmat și ajustarea până la o formă acceptată de întreaga echipă. Interesant a fost că, atunci când urmăream transmisia pe Internet, am observat că cineva traducea în limba spaniolă explicațiile mele la exercițiile gramaticale. Așteptarea feed-backului a fost emoționantă și odată cu trecerea timpului am înțeles că am ajutat comuntitatea într-un moment când aceasta avea nevoie.
    Munca noastră a continuat și după aceea prin conceperea lucrării ”Suport pentru elevii clasei a VIII-a pentru pregătirea Evaluării Naționale” care să ajungă la elevii care nu au posibilitatea să acceseze internetul. Astfel, în jur de 500 de caiete , ajung la elevii din județul Harghita și din județul Covasna  pentru a-i susține în învățare.
    După ce vacanța s-a terminat am ales să lucrăm pe ZOOM și pe Google classroom cu clasele pe care le conduc. Îmi place mult că învățăm împreună, că zilnic elevii mei, mai ales cei din clasa a V-a, mă învață tot felul de tehnici și că suntem o echipă. O echipă lucrând la distanță, dar fiind foarte apropiați.