fbpx QVO VADIS MAGISTER? | GO AHEAD

QVO VADIS MAGISTER?

Scris de: Ionica Drăghici

Liceul Teoretic "Traian Lalescu", Brănești, Ilfov


     O școală fără elevi este un non-sens;sau,doar - o clădire frumoasă și curată ca un os gol, în care liniștea este asurzitoare.
Imi amintesc de mama unui învățăcel venită la școală să mai afle din isprăvile neastâmparatului ei, și,abia înțelegându-ne în gălăgia recreației, mi-a spus zâmbind:”Doamnă,cum rezistați?! Că eu aș pierde zilnic vreo doi-trei !” “Ce să pierdem, doamnă, că răspundem cu libertatea pentru ei ?!” – i-am răspuns întorcându-i zâmbetul… 

     Imi lipsește gălăgia aceea!...Intreruperea plină de energie și de graba ieșirii la aer, la soare, la alergat, a studioșilor noștri “salvați de clopoțel”!
    Și micul cârd de adolescenți “telefoniști” ce se ținea după vreun profesor neimpresionabil, cu stăruinți fierbinți si promisiuni ferme(dar deșarte,o știam cu toții!): “…dați-mi-l, dom`profesor, că nu-l mai folosesc în oră! Il pun în bancă…”,etc…
   Imi lipsesc visătorii cu ochii pe geam, privind în  verdele parcului de joacă -  întins dincolo de el…și,da,îndrăgostitul care,în loc să asculte “ochi si urechi”principiile fundamentale ale logicii prefera sa fie numai ochi privind profilul colegei aflate cu două bănci mai în față,în părul căreia soarele amiezii strălucea jucăuș. Și-ți spui atunci,cu chipul imobil(pentru că ști ca alți zeci de ochi se uită la tine) -“uite cum se naste o iubire neîmpărtășită…”.Și te întorci la tablă să mai scrii ceva, apoi rostești calm și răspicat: Și acum vă rog să fiți atenți CU TOȚII la următoarea întrebare…”și vezi, fără a privi chiar într-acolo, cum privirile indrăgostitului revin,cu părere de rău, la tablă… Pentru că nu ai voie să intri cu bocancii în sufletul unui adolescent. Pentru nici un “principiu fundamental”.
    Și, nu mi-aș fi închipuit ! – dar îmi este dor până și de ziua serviciului pe școală, când, după ce salutai fetele de la secretariat și le chestionai dacă sunt noutăți pentru tine ori de transmis în școală, te postai la intrare pentru verificarea ținutei elevilor…Și, terminând “intrarea” luai la pas coridoarele rostind, precum muezinii chemători la rugăciune: ”A sunat de intrare și pentru voi! La clasă,vă rog!”...și, în sfârșit - puteai savura o cafea de la aparatul școlii, afară, pe bancă, între florile atât de grijuliu plantate și îngrijite de administrativul nostru - la un taifas de câteva minute cu oricare din paznicii noștri aflați la post. Și dacă-ți mai rămânea timp până la pauză, neavând teste de corectat, întâlnire programată cu vreun părinte, o vizitai in fieful ei pe  Doina, bibliotecara noastră, care, cu verva și umorul ei iți făceau ziua mai frumoasă,după ce, bun-înțeles – te ademenea cu oferta celui mai nou titlu primit… 

    Și așa, peste toate astea - brusc,neasteptat,contrariant- pe 11.03.2020 s-a instalat ea, Linistea. In ziua aceea am plecat din școală tăcuți,gânditori și bulversați de incertitudinea viitorului privind punctele noastre cardinal - profesionale, prestabilite și asumate calendaristic de toate părtile implicate,cu mult timp înainte.         Răbdarea ne-a fost răsplătită:autoritățile ne-au comunicat curând modul de lucru cu elevii: online.
Fiecare coleg profesor a tinut legătura cu clasa lui și cu ceilalți elevi,folosind o varietate de platforme digitale – Zoom,Classroom, GoogleMeet etc.si de canale de comunicare: e-mail,whatsapp, Facebook,etc.
Temele au fost trimise,dar răspunsurile au venit de la puțini. I-am încurajat fără presiuni să răspundă așa cum pot,dar să răspundă și să ne întrebe dacă nu înțeleg ceva, ca să le răspundem. Și au fost și din aceștia,din fericire…Dar nu toată clasa.

    Invățarea este un act de încredere. Elevul trebuie să ți-o acorde - ca unui profesionist de la care are așteptări. Iar tu, profesorul, trebuie să i le acoperi. Și,uite-ne pe noi,profesioniștii – puși într-o situatie nouă,obligați de context și înverșunați de neputința clipei, să căutam tutoriale pe Google, să revedem notițele cursurilor de net, să vorbim unii cu alții:”Tu cum ai făcut? Pe ce lucrezi? Etc.

   Intre timp, faci și consiliere la distanță cu elevii, la nivel de grup/individual: “Doamna,cât mai stăm acasă?”;”Eu nu mai am chef de nimic!”; Prea multe teme!!!”; Mai avem Ultimul,clopoțel?”; Noi nu mai ținem banchetul?!!?” Și nu mai departe de aseară, un fost elev de al meu, izolat și el, îmi cere permisiunea să-mi trimită un material video; deschid : » Ultimul  clopoțel ! » Nu găsise altceva ca să-l liniștească și să-l facă să treacă peste acest lucru – decât asta !…amintirile pot fi o forță interioară, un punct de sprijin în situații pe care nu le-ai mai trecut !

    Acesta a fost,de departe,cel mai trist dintre mesaje: frustrarea imensă, tristețea pierderii, perspectiva unui anodin final de liceu, final ce se dorea sărbătoresc și așteptat cu atâta nerăbdare încă din clasa a XI-a.

  In disperare de cauza si la solicitarea expres[ a interesaților am reușit să derulez și meditații ptr.bacalaureat și Academia de Politie, prin telefon. Materialul teoretic era transmis pe e-mail iar verificarea o făceam punând întrebările necesare în timpul unui dialog telefonic întins pe 2-3 ore/ în 2-3 zile/săptămână, individual, cu fiecare solicitant.
     Intre timp am făcut o investiție majoră: mi-am cumpărat un PC nou, iar săptămâna viitoare aștept camera video comandată.Voi putea face atunci și lecții în timp real cu elevii.

   Apreciez avantajele învătării online, ale cărei principii au fost succinct formulate de Bill Pelz, prof.de psihologie laureat al Premiului Sloan de Excelenta in Predarea Online:
-   Lasă elevii să facă cea mai mare parte a muncii – prin discuții, interevaluări și autoevaluări ale temelor date;prin documentările anterioare lecției;
-  Interactivitatea este sufletul predării online: copiii pot fi încurajați să coopereze în proiecte de grup; să interacționeze pe forumuri,să efectueze comentarii.
-    Incurajează prezența autentică a elevilor :
a.socială:exprimarea emoțiilor; a părerilor și a gândurilor despre răspunsurile altor colegi; a atitudinilor de sprijin și de  apartenență la grup;
Totusi mă nemulțumește lipsa comunicării fizice,directe, cu elevii.
    Pentru ca un material predat să fie înțeles de TOȚI elevii, el trebuie  sprijinit și de mesajul non-verbal: ținuta,mimica,gestica,postura.Toate acestea sunt repere importante pentru un elev, care îl ajută, privindu-și fizic profesorul, în integralitatea lui, să înteleagă mesajul cognitiv transmis.
     Știm că tehnologia IT devine indispensabilă în era noastră și,mai ales acum,în pandemia SARS COVID-19- dar, ca orice interpus într-o comunicare interumană -  o viciază, îi reconfigurează mesajul în date noi: alte constrângeri, alți stimuli utilizați, alt discurs didactic.
Este o continuă adaptare de ambele părți: profesori și elevi. O provocare acceptată având în vedere digitalizarea a aproape tuturor segmentelor si activităților sociale importante: și tocmai școala nu putea rămâne în afara ei.
    Ca profesori, o mare parte dintre noi am fost și încă suntem stresați de dificultățile inerente acestui nou parcurs didactic, de necesitatea achiziționării “peste noapte” a tehnologiei necesare, deloc ieftine, a acestuia, făcută prin autofinanțare(Trăiască IFN-urile!).
    La noi în școală mobilizarea didactică a fost totală- fiecare dascăl si-a activat intrumentele digitale de comunicare cu elevii,conform disciplinei predate.

    Noi suntem printre norocosi, pentru că directorul nostru - d.prof.Dan Nicolau este și formator national în domeniul Informatica. Astfel, ajutorul oferit a fost consistent și eficient : compararea platformelor digitale propuse oficial, opțiunea pentru una singura pe școală, aleasă ca fiind cea mai versatilă, mai prietenoasă cu elevii , cu  profesorii :G.Suite  - și  crearea  claselor și a conturilor  virtuale.  
Grupul virtual al cancelariei abundă în informații tehnice de lucru și de răspunsuri prompte la solicitările profesorilor, oferite de aceeași conducere. Ne-am simțit cu adevărat îndrumați și ajutați în acest context, iar ideea unui Lalescu digital (expresia directoriala) a început să se contureze mai bine din acest semestru.
    Amintesc aici ajutorul binevenit al altor colege, care lucrând pentru clasele proprii au pus la dispoziția tuturor colegilor rezultatele muncii lor (Ghid) pentru comunicarea cu clasa și a elevilor cu noi: doamna prof.Stoian Irina(Informatică), doamna prof.Minodora Danicescu(Matematică) ,  doamna prof.Martin Cristina- Lorelay (Lb.Franceza)care,folosind intrumentele platformei G.Suite ce ne-a unificat eforturile didactice la nivel de unitate școlară, a creat o facilitate atât pentru elevi cât și pentru profesori privind rapiditatea și evidența temelor trimise și primite de la elevi.
     Și tot cu recunoștință amintesc de inițiativa colegei noastre doamna prof.Duma Laura(Fizica) ce a realizat pentru facebook o pagina “GRATIS-BRĂNEȘTI pentru donații comunitare: persoanele care au” lucruri în plus”, funcționale, nu neaparat noi, le pot dona celor care le solicită și au nevoie de ele. La fel și pentru servicii diverse, pe bază de voluntariat.

     Daca ne socotim super eroi ? Nu, noi - tăcuta, discreta, răbdătoarea  și muncitoarea armată a dascălilor - nu ne socotim super eroi  - suntem,  doar, firești, în aplicarea menirii noastre; Constienți suntem, de asemenea și  de consecințele actelor noastre asupra elevilor pe termen scurt și, mai ales, lung: “materialul” nostru “de lucru” este extrem de sensibil la schimbările prin care trecem, iar misiunea noastră este,pe lângă atingerea   obiectivelor de instruire si formare de competențe -  și aceea de a insufla  încredere în reușita socială - atât personală cât și a colectivității-   prin atitudine si cuvânt, chiar în pofida propriilor temeri...

    Care este răspunsul la întrebarea din titlu?(Incotro mergi/te indrepti, profesore?).Nu poate fi decât unul singur :Inainte.
Intoarcerile – chiar si dincolo de interzicerile perioadei- nu vor mai fi posibile mult timp, în formulele anterioare de lucru.

   Îmi învăț elevii,pe lângă celelalte -  și managementul răbdării întreținându-le, atât cât pot, flăcăruia speranței în sosirea unor vremuri mai bune.
Pentru că,nu-i așa,chiar și cel mai lung drum începe cu primul pas și,inevitabil - sfârșește prin a se termina!