fbpx POVESTEA ONLINE A ASOCIAȚIEI CONIL | GO AHEAD

POVESTEA ONLINE A ASOCIAȚIEI CONIL

Scris de: Irina ISMAIL, Asociația CONIL

https://www.facebook.com/ScoalaCONIL/


Este tare greu să scrii despre ceea ce faci pentru copii în liniștea unui cămin, departe de zgomotul din clasele pline de preșcolari sau școlari mici, tipici și atipici la un loc…
Este tare greu să cuprinzi și să îmbraci în cuvinte emoția fiecărei revederi în spațiul ăsta unic ce ne permite socializarea cu menținerea distanței sociale regulamentare, în spațiu ăsta rece, atât de blamat în urmă cu doar o lună și jumătate… La fel de rece, ne permite însă să menținem legătura caldă cu copiii și familiile lor, să îi încurajăm, să îi provocăm,să îi lăudăm și să le dăm garanția că într-o bună zi, totul va fi bine…
Este greu, cumplit de greu să fii închis, deși liber, în propria-ți viață… Greu să te trezești dimineața și să nu ai șansa de a primi măcar una din cele peste 300 de îmbrățișări posibile ale copiilor din cele cinci sedii CONIL. Grădiniță, școală, after school sau centru social, toate vuiau de larma fericiților copii ce ne treceau zilnic pragul.
În oricare sediu CONIL ai fi intrat, zâmbete minunate te întâmpinau și te conduceau pe drumul uitării oricăror necazuri și al redescoperirii bucuriei de a fi pur, sincer, deschis, iubitor…
Ei bine, suntem la mai bine de o lună și jumătate de când viețile noastre se desfățoară între cei câțiva pereți ai casei și cei 15-20 de inchi ai laptopului…Și totuși, în spațiul acesta atât de mic, au încăput atât de multe…. Acest spațiu ne-a dat posibilitatea de a călători în casele celor peste 300 de elevi ai noștri, de a realiza împreună cu ei activități instructiv-educative care să îi ajute să își mențină interesul pentru învățare, terapii și consiliere cu copiii dar și cu familiile acestora și ele greu afectate de criza COVID 19.
Ei bine, lăsând la o parte necazurile și durerile noastre, iată ce s-a întâmplat la CONIL în această perioadă:
- Dezvoltarea de programe educaționale de învățare și recapitulare a materiei predate anterior crizei, desfășurate pe platforma Zoom și Google Classroom pentru toți cei 300 de copiii beneficiari ai programelor Asociației CONIL

- Joaca si 2 experimente online cu micutii nostri elevi, utilizand minunate softuri oferite de NEXT GENERATION BUSINESS și GO AHEAD

- Oferirea a 400 de ore de suport și consilierea unui numar de 36 copii cu autism și a familiilor lor ca urmare a crizei COVID

- Peste 400 de ore de consiliere online cu ajutorul platformei zoom pentru copiii cu autism, sindrom Down, retard, ADHD, epilepsie, etc
- Afilierea Asociației CONIL la platforma ”Fă Bine!”

- Organizarea a peste 70 de ore gratuite de workshopuri și webinare pentru a sprijini părinții copiilor cu cerințe speciale în greaua provocare de a face față efectelor dramatice ale izolării în comportamentele copiilor cu autism,Down, retard, etc

- Organizarea de ore de sport online pentru copii, susținute cu membri ai echipei CONIL
- Organizarea de grupuri de dezvoltare personala și socializare pentru copiii tipici, dar mai ales pentru cei cu nevoi speciale

- Organizarea de sesiuni de predare online pentru elevii Școlii CONIL, ceea ce a presupus împărțirea unei clase de 12 copii în 4 subclase a câte maximum 3 copii cu un nivel apropiat de dezvoltare cognitivă și emoțională.
Predarea a fost în conformitate cu programa națională atât pentru nivelul primar, cât și pentru cel preșcolar.
Conceptul de educație CONIL este acela de multidisciplinaritate și adaptarea programei în funcție de nevoile individuale și stadiul de dezvoltare a fiecărui copil.
- Organizarea de sesiuni online de art terapie pentru copii

- Organizarea de sesiuni online de terapie prin teatru
- Organizarea de sesiuni de abilități practice

În acest interval de o lună și jumătate, echipa CONIL aflată în marea ei parte în șomaj tehnic, a oferit celor peste 300 de beneficiari ai săi și familiilor lor, formate în medie din 3 membri, un număr de peste 4800 de ore de predare, materiale de suport, consiliere, totul într-o manieră creativă cu abordări distractiv-educative. Se estimează că, până la finalul lunii mai, echipa CONIL va mai oferi suport beneficiarilor săi încă aproximativ 1700 de ore de consiliere, terapie și predare.
Tot în izolare, pentru că nouă ne place să facem bine și tot așa îi educăm și pe beneficiarii noștri – copiii, am organizat Expozitia virtuală de pictură Icoana din sufletul copiilor, un eveniment la care toți copiii au fost invitați să picteze, să dăruiască, să inspire… Am avut expuse peste 55 de lucrări realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 si 12 ani, lucrările lor fiind achiziționate cu bucurie de vizitatorii expoziției, oameni care în perioada Sărbătorilor Pascale au simțit, au putut și au dorit să sprijine talentul și munca copiilor.
Banii strânși din vânzarea de produse, peste 6.000 lei vor fi direcționati Fondului de Solidaritate Fă Bine care sprijină peste 35 de ONG-uri din București și din țară să își continue sprijinul și suportul în beneficiul celor peste 7000 de cazuri aflate în grija lor și în această perioadă de criză. Beneficiarii celor 35 de ONG-uri membre ale Fondului de Solidaritate Fă Bine sunt copii, tineri, adulți și vârstnici cu dizabilități, cu boli grave sau rare, proveniți din medii defavorizate sau aflate la limita subzistentei, familii în situație de risc.

Așadar, am reușit ca împreună cu cei 50 de copii expozanți și cei 30 de donatori să facem împreună o faptă bună ajutându-i pe cei mai puțin norocoși.
Acum, când începem să visăm la ziua redeschiderii porților școlii, grădiniței și a centrelor CONIL, facem un bilanț și, deși finaciar și psiho-emoțional suntem extrem de afectați cu toții, continuăm să vedem partea bună și frumoasă a lucrurilor. Atât noi, întreaga echipă cât și copiii și-au descoperit noi abilități, au învățat să utilizeze calculatorul și toate aplicațiile educaționale pe care le-am folosit, au învățat lucruri noi și și-au dezvoltat noi competențe.