fbpx CĂUTĂM VOLUNTARI | GO AHEAD

CĂUTĂM VOLUNTARI

Acces egal la educatie

Vrei să iei parte la un proiect educațional menit să schimbe mentalități?
Îți dorești să te implici în activități educaționale ce au scopul de a oferi șanse egale la educație fetelor, de a reduce abandonul școlar și a crește calitatea actului de învățământ?
Te așteptăm în echipa noastră!

 
Cine suntem?
 
Asociația GO-AHEAD este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este schimbarea la nivelul educațional (șanse egale, incluziune socială, creșterea calității actului educațional). 
În perioada martie 2021 – februarie 2023 implementăm proiectul EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație prin care ne propunem să schimbăm mentalități cu privire la drepturile omului, egalitatea de gen, stereotipuri, dreptul la educație prin realizarea de activități de dezvoltare personală cu 480 eleve și 210 cadre didactice din 15 unități de învățământ și acțiuni de conștientizare și advocacy.
 
Căutăm 2 voluntari, unul pentru activitatea din unitățile de învățământ din județul Suceava și unul pentru activitatea din unitățile de învățământ din județul Neamț.
Contractul de voluntariat se va încheia pe o perioadă de 12 luni, 42 de ore/ lună.

 
Beneficii oferite:
 

  • Eliberare certificat de voluntariat/ recomandare;
  • Șansa de dezvoltare profesională și personală (competență în lucru cu elevi, cadre didactice, instituții de învățământ, familiarizarea cu un proiect finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014 - 2021, apartenența la o organizație non-guvernamentală);
  • Posibilitatea de a participa gratuit la cursuri de formare, workshop-uri, sesiuni consiliere și dezvoltare personală furnizate de noi;
  • Atmosferă de lucru pozitivă;
  • Decontarea transportului pentru deplasările realizate;
  • Șansa de a colabora, după finalizarea perioadei de voluntariat, cu echipa GO-AHEAD.

Ce activități vei desfășura ca voluntar?

  • Participarea la implementarea activităților proiectului prin acordarea de suport experților implicați;
  • Organizarea și participarea la evenimente: mese rotunde, evenimente conștientizare, conferință final proiect, concursuri pentru elevi și cadre didactice;
  • Promovarea proiectului și distribuirea mesajelor acestuia, pentru creșterea conștientizării în privința stereotipurilor, discriminării de gen, violenței bazată pe gen, în cadrul unităților de învățământ participante la proiect;
  • Participarea la conceperea mesajelor pentru grupul țintă din cadrul proiectului;
  • Contactarea directorilor unităților de învățământ pentru organizarea, în cadrul orelor de dirigenție și a ședințelor cu părinții, de discuții cu privire la stereotipuri, discriminare de gen, violență bazată pe gen;
  • Participarea la orele de dirigenție și ședințele cu părinții în cadrul cărora au loc discuții cu privire la stereotipuri, discriminare de gen, violență bazată pe gen și susținerea discuțiilor alături de directori, diriginți, profesori;
  • Realizarea listelor de prezență și asigurarea semnării acestora de către toți participanții;
  • Realizarea unei minute a întâlnirii, care reprezintă un rezumat al discuțiilor din cadrul orelor de dirigenție/ ședințelor cu părinții;
  • Aplicarea de chestionare participanților la orele de dirigenție/ ședințele cu părinții. Chestionarele vor fi completate de elevi, părinți, cadre didactice;
  • Deplasarea în unitățile de învățământ;

Cum procedezi?

  • Scrie un mesaj la adresa edurights4girls@go-ahead.ro  până la data de 14 februarie 2022, care să conțină:
  • O scurtă descriere despre tine (sau CV atașat)
  • O poză
  • Răspunsul la întrebarea: De ce vrei să fii voluntar în cadrul proiectului EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație?

Proiect derulat de Asociația GO-AHEAD București în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și ASSED – Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.