Profesorii moderni recunosc importanța cursurilor de dezvoltare personală adresate elevilor

Asociația GO-AHEAD a dezvoltat un curs de dezvoltare personală, bazat pe un concept inovator,pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale ale elevilor.

Pentru ca elevii să aibă rezultate mai bune la școală și în viață, este necesar ca profesorii să îi poată sprijini activ, inclusiv prin intermediul activităților de dezvoltare personală. Programul de formare „Dezvoltarea personală a elevilor”, susținut de trainerii de la Asociația GO-AHEAD, se axează pe furnizarea de resurse utile, care să îi ajute atât pe profesori cât și pe elevi să dobândească noi cunoștințe din domeniul dezvoltării personale. După participarea la acest program profesorii îi pot ajuta ulterior pe elevi să își descopere potențialul, să se adapteze mai ușor la schimbare și să comunice mai eficient, toate aceste elemente contribuind în final la creșterea calității vieții tinerilor.

Cursul le oferă cadrelor didactice posibilitatea de a se familiariza cu teoria inteligenței emoționale și de a aprofunda teme precum: refuzul și eșecul scolar, adaptarea școlară, orientarea vocațională, tehnici de intervenție în cazul depresiei, anxietății, comportamentelor juvenile, creativitatea și stimularea creativității, stabilirea unor obiective, motivarea elevilor etc.

Conform cercetărilor statistice, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile tehnice sau intelectuale. Studiile actuale arată că în rolurile obișnuite, din viața de zi cu zi, inteligența emoțională are o contribuție de 66% la derularea cu succes a activităților curente. Astfel, performanța personală și profesională a indivizilor depinde foarte mult de gradul în care dobândesc și își folosesc abilitățile de a-și identifica propriile emoții și de a le gestiona eficient. De aceea, rolul cadrelor didactice este esențial în crearea unui mediu propice de dezvoltare pentru elevi, în consolidarea relațiilor dintre profesori, elevi, familie și comunitatea locală și în promovarea unui proces educațional de calitate.

Asociația GO-AHEAD a implementat un proiect pilot, cu specialiști care au lucrat în regim de voluntariat, la Liceul Tehnologic „Marin Grigore Tănase”, din localitatea Tărtășești, județul Dâmbovița. Liceul a fost ales deoarece mulți dintre elevi provin din medii sociale dezavantajate și au nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta noi cunoștințe și abilități. Astfel, în cadrul proiectului 15 elevi au participat timp de șase luni la 12 sedințe de dezvoltare personală (activitățile fiind monitorizate cu ajutorul unui instrument online) și 15 cadre didactice au participat la șase workshopuri cu tema „Dezvoltarea personală a elevilor”, organizate tot pe o durată de șase luni. Rezultatele au fost vizibile după puțin timp, cadrele didactice participante la program reușind să se implice în motivarea elevilor, care au devenit mai încrezători în propriile forțe și au adoptat o viziune mai optimistă asupra vieții.

Succesul proiectului pilot a fost apreciat atât de beneficiari -cadrele didactice participante la proiect, directorul instituției, elevii liceului, cât și de mass-media. Proiectul a fost prezentat ca o poveste de succes, în cadrul emisiunii „Profesori de milioane”, difuzată de TVR1. Sustenabilitatea este un concept cheie, iar dobândirea de către cadrele didactice a cunoștințelor despre metodele de comunicare și sprijin în procesul de dezvoltare personală, reprezintă un avantaj ce produce beneficii pe termen lung.